Primele cetati transilvanene

Cetatea  poate fi definită ca fiind un spaţiu restrâns protejat de fortificaţii, propriu Evului Mediu şi epocii premoderne. Termenul de cetate a fost adoptat de istoriografia românească fiind derivat din cuvântul latin civitas (= oraş) şi nu din cel de castrum cum susţin unii autori (afirmaţia îi aparţine reputatului istoric A.A Rusu). 

Termenul de  cetate are o utilitate mult lărgită. Spre exemplu, biserica romanică de la Cisnădioara, aflată pe dealul Sf. Mihail este numită de către locuitorii aşezării, dar şi de către cei ai învecinatei localităţi Cisnădie, cetate. Termenul acesta este utilizat de cel puţin trei generaţii de locuitori din vremurile noastre, în ordine descrescătoare, edificiul de cult (este adevărat, acesta este fortificat) intrând în mentalul colectiv ca fiind o cetate. Este de datoria istoricilor a corecta această greşeală terminologică, care are ca şi substrat o necunoaştere gravă a realităţilor vremii. Dacă nu se poate cere tuturor o minimă cunoaştere a istoriei locale (care, în viziunea mea, ar trebui predată în şcoli) măcar se poate îndrepta folosirea unor termeni adecvaţi cu realitatea. Pentru că, se poate întâmpla, spre exemplu ca, un necunoscător al locurilor, să întrebe despre locaţia bisericii romanice de la Cisnădioara iar localnicii să nu ştie de existenţa acesteia, ei cunoscând doar cetatea. Aceasta este doar o situaţie imaginară care nu îşi are corespondent, din fericire, în istoriografia de specialitate.

 Cisnadioara

Primele cetăţi medievale sunt cele construite din pământ şi lemn. În cazul fostei provincii Dacia asistăm la un regres în ceea ce priveşte sistemele de apărare. Gepizilor le sunt atribuite primele cetăţi de pământ din Transilvania, datând din secolele V-VI; trebuie amintite: prima fază a cetăţii de la Moreşti (jud. Mureş) şi fortificaţiile de pământ de la Porumbenii Mari (jud. Harghita), Şeica Mare (jud. Sibiu). Complexul fortificat de la Moreşti are trei rânduri de valuri şi şanţuri, cuprinzând între ele o aşezare care deocamdată are un aspect unic, nu numai la noi, ci şi în Europa. Prezenţa unor forme de cultură materială de factură gepidă târzie nu exclude posibilitatea ca această cetate să fi aprţinut populaţie autohotone sau slave. 

 Moresti - varak.hu

Din izvoarele narative reiese că, încă din secolul X, voievodatele autohtone din Transilvania dispuneau de cetăţi destul de importante: Satu-Mare, Biharea (jud. Bihor), Cuvin, Orşova, Horom precum şi cea a lui Gelu de pe Someş. Anonymus, în cronica sa, le numeşte simple cetăţi. În secolul XI, pe lângă cetăţile vechi, cronicile amintesc şi altele, cum sunt cele ale voievodului Ahtum din Banat, urmaşul lui Glad, care îşi avea reşedinţa la Morisena (Urbs Morisena), pe Mureş. În Cronica pictată de la Viena, povestindu-se luptele regelui Solomon din 1068 împotriva cumanilor, se precizează că regele i-a aştepat şi înfrânt în urbs Dobuka (în oraşul Dăbâca).

Planul cetatii de la Dabaca - varak.hu

 

Primele menţiuni documentare despre construirea unor cetăţi de piatră le avem în anul 1222, cu ocazia confirmării privilegiilor cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, regele consimţând ca aceştia să zidească cetăţi şi oraşe de piatră. În acelaşi timp le întăreşte dreptul de posesiune asupra cetăţii de piatră, numită Cruceburg (Kreuzburg), construită de aceiaşi cavaleri. Mai târziu, „speriată” de amploarea pe care o vor lua aceste construcţii, regalitatea maghiară va interzice construcţiile din piatră.

Aşadar evoluţia cetăţilor transilvănene este, deocamdată, o componentă neclară a istoriei acestui teritoriu. Lucrurile se „limpezesc” cumva începând cu secolul XIII, când încep să fie ridicate o serie de edificii, multe dintre ele cu caracter religios, în special de către coloniştii saşi sosiţi aici şi care sunt pomenite, într-o anumită măsură, în diferite documente ale vremii. Anterior, deşi spectaculoase ca şi tehnică de construcţie ori destinaţie, cetăţile nu posedă descrieri mulţumitoare. Din nefericire nici descoperirile arheologice ulterioare nu sunt de natură a explica naşterea şi evoluţia acestor cetăţi.

Bibliografie:

1. ANGHEL Gheorghe, Cetăţi medievale din Transilvania, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1972;
2. LUCA Sabin Adrian, PINTER Zeno Karl, GEROGESCU Adrian, Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu (Situri, monumente arheologice şi istorice), Sibiu, 2003;
3. RUSU Adrian Andrei, Castelarea carpatica, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005;
4. ŢIPLIC Ioan-Marian, Organizarea defensivă a Transilvaniei în Evul Mediu (secolele X-XIV), Ed. Militară, Bucureşti, 2006;
5. VĂTĂŞIANU Virgil, Istoria artei feudale în ţările române, vol. I, Bucureşti, 1959;
6. sursa: proiectul "Cetati transilvanene" - Cosmin Ignat